VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Atacuri rusești în apropierea graniței cu România: Alertă RO-Alert emisă în județul Tulcea

În noaptea de joi spre vineri, forțele ruse au lansat noi atacuri cu drone și rachete asupra sudului Ucrainei, vizând inclusiv regiunea Dunării, în apropierea graniței cu România. Autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea a transmis alerta la ora 01:30, în urma colaborării cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și structurile care monitorizează spațiul aerian românesc. Până în prezent, nu s-au înregistrat apeluri din partea populației care să solicite sprijin, iar sistemele de supraveghere radar ale Armatei României nu au detectat încălcări ale spațiului aerian național.

- Advertisement -

Potrivit MApN, în jurul orei 00:30 au fost identificate, în spațiul aerian ucrainean, mai multe ținte care se îndreptau spre portul Ismail, în apropierea frontierei României. Forțele aeriene române erau pregătite să intervină, însă situația nu a impus decolarea aeronavelor din serviciul de luptă.

Alerta RO-Alert s-a încheiat la ora 01:42.

Forțele MApN urmează să efectueze cercetări în cursul dimineții de vineri în zonele adiacente frontierei pentru a verifica dacă vreun obiect a căzut pe teritoriul românesc. Deocamdată, nu există informații privind un impact accidental al resturilor de drone.

În total, Rusia a lansat în timpul nopții 90 de drone și două rachete balistice, vizând regiunile ucrainene Harkov, Odesa și Donețk, au anunțat forțele aeriene ucrainene, citate de Reuters.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.