VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Atac ucrainean masiv asupra mai multor regiuni din Rusia: 39 de drone, doborâte

Kievul a lansat un atac masiv asupra mai multor regiuni de la graniţa cu Ucraina într-un atac în mai multe valuri, care a început sâmbătă noaptea, afectând un depozit de petrol, a declarat duminică guvernatorul interimar al regiunii Kursk, care se învecinează cu Ucraina.

Ministerul rus susține că au fost doborâte 39 de drone aeriene. 

„Sistemele de apărare antiaeriană au interceptat şi distrus 19 drone aeriene deasupra regiunii Kursk, 9 deasupra regiunii Belgorod, 3 deasupra regiunii Voronej şi 5 deasupra regiunii Briansk”, toate frontaliere cu Ucraina, a precizat pe Telegram ministerul rus.

Alte 3 drone au fost neutralizate deasupra regiunii Leningrad, în apropiere de Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), potrivit aceleiaşi surse, care a denunţat „o tentativă a regimului de la Kiev de a comite un atac terorist” împotriva teritoriului rus, transmite AFP.

Ucraina vizează în mod sistematic transportul, energia şi infrastructura militară a Rusiei pentru a perturba economia Kremlinului şi capacitatea acestuia de a finanţa războiul, pe care Rusia l-a lansat cu o invazie la scara largă asupra statul vecin, în 2022.

Kievul susţine că atacurile cu drone sunt în ripostă la bombardarea continuă a Rusiei asupra Ucrainei.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.