Comisia Electorală Centrală anunță că azi începe tipărirea buletinelor pentru votul prin corespondență la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie.
Buletinele vor fi tipărite la Tipografia Centrală, iar înainte de scrutine vor fi expediate în străinătate. Votul prin corespondență va fi testat la alegerile din 20 octombrie în șase state. Este vorba despre SUA, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda.
Pentru a vota prin corespondență s-au înregistrat în jur de 2000 de cetățeni moldoveni din cele șase țări. Pentru acest proiect-pilot au fost alocate aproximativ 20 de milioane de lei.