VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

ASP simplifică procedurile de eliberare a actelor de identitate pentru copiii cu părinți peste hotare, persoane imobilizate și deținuți

O parte din serviciile publice de eliberare a actelor de identitate și de evidență a locuitorilor Republicii Moldova, precum și a cetățenilor RM stabiliți în străinătate urmează să fie simplificate de către Agenția Servicii Publice (ASP). În acest sens, au fost operate o serie de modificări în Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, care urmează să intre în vigoare începând cu 25 decembrie 2022.

Potrivit noilor reglementări copiii ai căror părinţi nu au posibilitatea de a-şi exercita obligația de reprezentant legal pe motivul aflării peste hotare vor putea obține acte de identitate în lipsa acestora, fiind însoțiți de reprezentantul autorității tutelate teritoriale.

De asemenea, la eliberarea ulterioară a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova pe numele copilului nu se va solicita prezentarea certificatului de naștere, ori a altor documente de stare civilă, dacă informația a fost deja actualizată în Registrul de stat al populației.

Totodată, persoanele care vor să-și stabilească domiciliul în străinătate, ori îl au deja stabilit acolo, la solicitarea de perfectare a unui pașaport al cetățeanului RM nu vor fi obligate să prezinte un buletin de identitate valabil, livretul militar (în cazul supușilor militari) și carnetul de pensionar (în cazul beneficiarilor de prestații sociale).

O altă reglementare prevede că persoanele imobilizate, persoanele aflate la tratament prin constrângere, în arest preventiv sau în detenție vor avea posibilitate prin intermediul serviciului MPower să acorde împuterniciri de reprezentare, în mod gratuit, unor persoane care vor putea acționa în numele lor pentru obținerea actelor de identitate. În temeiul acestor împuterniciri va fi posibilă ridicarea actelor de identitate confecționate, înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară, precum și prestarea altor servicii.

Menționăm că odată cu implementarea unor mecanisme electronice și informaționale de schimb de date între sistemele informaționale instituționale și interinstituționale prin intermediul serviciului MConnect, nu se va solicita prezentarea documentelor ce atestă dreptul la înlesniri pentru prestarea serviciilor de eliberare a actelor de identitate în mod gratuit, a livretului militar, precum și a carnetului de pensionar pentru obținerea autorizației de emigrare etc.

Reamintim, că prin modificările legislative, adoptate anterior, a fost redus considerabil termenul maximal pentru obținerea autorizației de emigrare de la 3 luni la 20 de zile lucrătoare și a fost diminuat tariful pentru prestarea acestui serviciu, după cum urmează: la termenul de 20 de zile lucrătoare: de la 450 lei la 150 lei; la termenul de 10 zile lucrătoare: de la 750 lei la 300 lei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.