VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Asasinarea lui Prigojin, ordonată de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, cu acordul lui Putin, scrie Wall Street Journal

Moartea șefului mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin a fost ordonată de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, scrie The Wall Street Journal (WSJ), citat de libertatea.ro. Kremlinul a negat în mod repetat că ar fi avut vreun rol în asasinarea lui Prigojin și a celorlalți lideri Wagner, sugerând că avionul în care aceștia se aflau s-a prăbușit, în august, după ce o grenadă de mână aflată la bord a explodat.

WSJ scrie că Patrușev l-a avertizat în mod repetat pe Putin în legătură cu amenințarea reprezentată de Prigojin, pe măsură ce liderul Wagner critica din ce în ce mai deschis conducerea militară a Rusiei și modul în care era gestionat războiul din Ucraina. Dar aceste avertismente au rămas fără ecou, deoarece Wagner avea succes pe câmpul de luptă. Putin a acceptat seriozitatea problemei atunci când Prigojin l-a sunat pentru a se plânge de lipsa de muniție a mercenarilor, a declarat un fost oficial al serviciilor secrete rusești pentru WSJ. Patrușev a folosit acest apel pentru a justifica marginalizarea lui Prigojin. Înfuriat de planurile anunțate de absorbție a Wagner în cadrul Ministerului rus al Apărării, Prigojin a decis să organizeze o revoltă care îi viza, în principiu, pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu și pe șeful armatei, Valeri Gherasimov.

În timpul așa-numitului „marș al dreptății” din 23-24 iunie, forțele Wagner au ocupat orașul Rostov pe Don, situat în sudul țării, și au preluat controlul asupra sediului central al Districtului Militar Sudic al Rusiei. Cu Putin aflat într-o vilă departe de Moscova, Patrușev a căutat mediatori pentru a opri înaintarea lui Wagner spre capitală.

Tot Patrușev a orchestrat implicarea președintelui belarus Alexander Lukașenko în negocierea unui acord care l-a convins pe Prigojin să oprească marșul spre Moscova. De asemenea, șeful Consiliului de Securitate a cerut ajutor militar din partea Kazahstanului, în cazul în care armata rusă nu ar putea reprima rebeliunea. Președintele Kassim-Jomart Tokaev l-a refuzat, potrivit The Wall Street Journal. În lunile care au urmat revoltei, Prigojin a continuat să călătorească în Africa, unde Wagner avea o prezență importantă, cu interese de afaceri, dar și să lucreze în Rusia. „Puteți vedea care a fost planul lui Putin – să țină mortul pe picioare, astfel încât să poată continua să afle ce s-a întâmplat”, a explicat Rolf Mowatt-Larsson, fost șef al CIA la Moscova, pentru The Wall Street Journal. Serviciile de informații occidentale citate de WSJ au declarat că Patrușev a început să elaboreze un plan pentru a scăpa de Prigojin în luna august. Putin nu a obiectat atunci când i s-a arătat propunerea, potrivit ziarului.

Mai târziu în acea lună, în timp ce Prigojin aștepta pe un aeroport din Moscova verificarea aeronavei, oficialii serviciilor de informații cred că o mică bombă a fost plasată sub aripa avionului.

Patrușev este considerat a fi unul dintre cei mai vechi și mai apropiați confidenți ai lui Putin. Cei doi au lucrat împreună ca tineri ofițeri KGB în Leningrad. Când Boris Elțin l-a numit pe Putin prim-ministru, Patrușev a preluat conducerea Serviciului Federal de Securitate (FSB). Nikolai Patrușev face, de asemenea, parte dintr-un cerc restrâns de consilieri cu care Putin s-ar fi sfătuit pentru a planifica invazia Ucrainei. Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat raportul WSJ drept „ficțiune”, scrie The Moscow Times. „Am văzut acest material, dar nu am dori să îl comentăm. Este puțin probabil ca astfel de materiale să poată fi comentate”, a declarat el.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.