VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Aprobat de Guvern! Moldova poate accesa bugete mai mari prin programele Interreg

Asistența financiară nerambursabilă, acordată în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, va crește cu 20 de milioane de euro. Modificările necesare, în acest sens, au fost aprobate de Guvern.

Astfel, bugetul total al programului va constitui 97,3 milioane de euro. Aceste fonduri sunt destinate proiectelor comune realizate de parteneri din România și Republica Moldova, în domenii precum sănătate, educație, turism, cultură, schimbări climatice, bună guvernanță și managementul frontierei.

Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat de finanțări semnificative prin acest program, iar un nou apel pentru proiecte este planificat la sfârșitul lunii aprilie 2025.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 20 de milioane de euro a bugetului Programului transnațional Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027, finanțat de Uniunea Europeană.

Acest program, cu un buget total de 85 milioane de euro, reunește 8 state, inclusiv Republica Moldova, și are ca obiectiv sprijinirea proiectelor de cercetare și inovare, adaptare la schimbările climatice, prevenirea riscurilor de dezastre, protecția naturii și consolidarea relațiilor dintre comunități.

Republica Moldova a accesat deja finanțări importante prin acest program: 10 proiecte, în valoare de 1,5 milioane de euro, au fost selectate în primul apel și 13 proiecte, cu o valoare totală de 3,7 milioane de euro, în cel de-al doilea apel.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.