Poliția anunță că a finalizat cercetările la fața locului, după căderea și explozia unui aparat de zbor în extravilanul satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.
Potrivit specialiștilor, explozia s-a produs la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, după ce aparatul a lovit un copac dintr-o fâșie forestieră. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, însă fragmentele aparatului au fost proiectate pe o suprafață extinsă și au provocat deteriorarea mai multor gospodării din localitate.
Constatările preliminare arată că fragmentele descoperite au caracteristici similare unor componente ale unei rachete ghidate. Astfel, autoritățile presupun că aparatul ar putea fi de tip „dronă-rachetă”.
Poliția precizează că până acum pe teritoriul Republicii Moldova nu au mai fost identificate aparate de zbor de acest tip.
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a tipului și originii aparatului, precum și pentru elucidarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.






