„Aderarea Republicii Moldova la UE rămâne angajamentul nostru comun”. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului European, António Costa, după ce a discutat astăzi, 8 octombrie, la telefon cu președinta Maia Sandu.
Oficialul european a subliniat că, săptămâna viitoare, vor fi deschise două grupuri de negociere, lăsând să se înțeleagă că și celelalte grupuri ar putea urma până la sfârșitul anului.
„Aderarea Republicii Moldova la UE rămâne angajamentul nostru comun. Așteptăm cu nerăbdare deschiderea a două grupuri de negocieri săptămâna viitoare, urmând ca toate grupurile rămase să fie negociate până la sfârșitul anului. De asemenea, am discutat despre situația de securitate a Republicii Moldova. UE este unită în răspunsul său la campaniile hibride din ce în ce mai nechibzuite ale Rusiei”, a scris Antonio Costa după discuție pe platforma X.
Menționăm că astăzi, în cadrul aceleași discuții telefonice, președinta Maia Sandu a transmis că „Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea celor patru capitole de negocieri rămase”.
În prezent, Republica Moldova are deschise două grupuri de capitole – Clusterul 1, „Valori fundamentale”, și Clusterul 6, „Relații externe”. Ieri, Chișinăul a făcut un nou pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind invitat oficial să își prezinte pozițiile de negociere pentru Clusterul 2 „Piața internă” și Clusterul 3 „Competitivitate și creștere incluzivă”. Procesul de negociere mai include Clusterul 4 „Agenda verde și conectivitate durabilă” și Clusterul 5 „Resurse, agricultură și coeziune”.







