VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

ANTA atenționează transportatorii să nu sisteze rutele: să asigure transportarea persoanelor conform graficului aprobat

Agenția Națională Transport Auto îndeamnă operatorii de transport rutier să continue prestarea serviciilor de transport rutier, astfel încât să fie evitată încălcarea drepturilor oamenilor și crearea dificultăților de acces la serviciile publice. În caz contrar, ar putea fi aplicate amenzi.

ANTA reamintește despre angajamentele asumate odată cu solicitarea și obținerea actelor permisive pentru această activitate, să asigure prezentarea și plecarea în cursă la timp a vehiculelor rutiere, în starea tehnică și sanitară corespunzătoare, de asemenea să asigure transportarea persoanelor în condiții de siguranță și confort, conform graficului aprobat și reglementărilor din domeniu în vigoare.

„Nerespectarea prevederilor Codului transporturilor rutiere al RM, atrage după sine sancționarea cu amendă în mărime de la 240 (12000 MDL) la 270 (13500 MDL) de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere și amendă de la 400 (20000 MDL) la 450 (22500 MDL) unități convenționale aplicată persoanei juridice, conform art. 197 alin. (29) Cod contravențional”, precizează ANTA.

Agenția precizează că în cazul în care operatorul de transport rutier nu va efectua lunar cel puțin 10% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație în decurs de 3 luni consecutive sau nu va efectua mai mult de 30% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație în decursul unei luni calendaristice, va retrage autorizația de transport rutier.

De asemenea, Agenția reiterează obligativitatea respectării legislației în domeniul transporturilor rutiere, dar și susținerea necesităților de mobilitate a cetățenilor, prin îndeplinirea angajamentelor asumate și funcționarea corectă a transporturilor de pasageri.

Atenționarea Agenției vine după ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că va organiza proteste la sfârșitul acestei luni și sistarea implicită a rutelor.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.