VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

ANSA interzice administrarea mai multor medicamente la animalele de la care se obțin produse alimentare

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre interdicția de a folosi anumite tipuri de medicamente cu efect antimicrobian, la animalele de la care se obțin produse alimentare.

Această acțiune, se încadrează în măsurile concrete de combatere a rezistenței la antimicrobiene și de promovare a unei utilizări mai prudente și responsabile a medicamentelor antimicrobiene la animale.

„Astfel, a fost armonizat la nivel național, Regulamentul (UE) nr. 1255/2022 al Comisiei din 19 iulie 2022 privind desemnarea antimicrobienelor sau a grupurilor de antimicrobiene, rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 191/58 din 20.07.2022), prin modificarea anexei nr. 2 a Ordinului directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr.5 din 13.01.2021 ”privind aprobarea listei substanțelor active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală”, precizează ANSA într-un comunicat.

Potrivit Agenției, anumite medicamente antimicrobiene sau grupuri de astfel de produse trebuie să fie rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni, cu scopul de a menține mai bine eficacitatea acestora pentru medicina umană și de a sprijini lupta împotriva rezistenței la antimicrobiene, care reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății globale.

În urma analizei efectuate, mai multe antibiotice, mai multe antivirale și un antiprotozoal au nimerit în lista produselor interzise, din considerente de rezistență antimicrobiană, animalelor de la care se obțin produse alimentare.

Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și au intrat în vigoare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.