VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

ANRE și Consiliul Concurenței au semnat un Acord de colaborare în vederea limitării activității de monopol în sectoarele energeticii

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Consiliul Concurenței (CC) au semnat, marți 23 august 2022, un Acord de colaborare care stabilește efectuarea unui schimb rapid și eficient de informații de interes comun în procesul implementării cadrului legal din domeniul concurenței, în vederea prevenirii și descurajării practicilor anticoncurențiale și limitarea activității de monopol în sectoarele energeticii.

Documentul a fost semnat de Veaceslav Untila, Director general al ANRE și Alexei Gherțescu, Președinte al CC.

„Modalitatea de colaborare va cuprinde elaborarea unor programe anuale de acțiuni comune care vor promova dezvoltarea concurenței pe piețele energeticii, constituirea unor grupuri mixte de lucru pentru soluționarea problemelor ce țin de asigurarea concurenței pe piețele energeticii, lansarea unor proiecte la nivel național sau sectorial, organizarea în comun a întrunirilor, conferințelor, seminarelor, atelierelor de lucru și mediatizarea pe larg a activităților desfășurate”, se menționează în comunicatul ANRE.

Directorul general al ANRE, Veaceslav Untila a menționat că, odată cu semnarea Acordului de colaborare va avea loc un schimb mai intens de informații în scopul combaterii practicilor anticoncurențiale, în conformitate cu normele de cooperare reciproc avantajoasă și cu respectarea cerințelor stabilite de lege.

La rândul său, Președintele CC, Alexei Gherțescu s-a referit la necesitatea constituirii unui cadru de colaborare, la schimbul de informații, la nivelul de confidențialitate și limitările de acces în privința anumitor documente, la verificarea, evaluarea și monitorizarea informațiilor cu caracter public relevante în domeniul concurenței.

Acordul va contribui la dezvoltarea pe multiple planuri a cooperării bilaterale în domeniile de responsabilitate ale ANRE și ale Consiliului Concurenței.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.