Un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău a fost declarat indezirabil și urmează să părăseacă teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Ministerul Externe, la scurt timp după convocarea șefului misiunii diplomatice, Oleg Vasnețov. Autoritățile nu au precizat funcția reprezentantului Ambasadei Ruse declarat persona non-grata.
Amintim, ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat azi-dimineața la Ministerul de Externe de la pentru a i se înmâna o notă de protest în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Rusia în regiunea transnistreană, acolo unde duminică au fost deschise șase secții de votare.
Amintim, Ministerul de Externe a condamnat, duminică, „activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în Unitățile Administrativ-Teritoriale de pe malul stâng al Nistrului”, după ce în regiune au fost deschise birourile.
Autoritățile ruse, în colaborare cu cele separatiste, au deschis șase secții de votare în stânga Nistrului la scrutinul prezidențial din Rusia. Acestea au activat în orașele Tighina, Tiraspol, Râbnița și Grigoriopol.
Amintim, pe 12 martie, înainte de scrutin, diplomatul a fost, la fel, convocat la Ministerul de Externe, acolo unde i s-a înmânat o notă de protest. După ce a părăsit clădirea ministerului, șeful misiunii nu s-a arătat tare deranjat de nemulțumirea Chișinăului și a declarat jurnaliștilor că dreptul la vot reprezintă un drept inalienabil al tuturor cetățenilor, iar scopul principal al oricărei reprezentanțe diplomatice este să faciliteze protecția drepturilor legale și a intereselor cetățenilor săi.