VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Anatolie Topală: Avem un deficit de 2300 de cadre didactice

Sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de cadre didactice de peste 2300 de persoane. O spune ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, potrivit căruia lipsa resursei umane este cea mai mare provocare cu care se confruntă sistemul educațional.

Potrivit oficialului, pentru a încuraja tinerii să activeze în acest domeniu, statul vine cu un pachet social consistent ce prevede oferirea a 200 de mii de lei și plata facturilor în primii cinci ani de activitate pentru cei care aleg meseria de dascăl.

„Cea mai mare provocare cu care se confruntă sistemul educațional este lipsa resursei umane în educație. Mai mult, peste 50% din resursa umană din educație este de peste 50 de ani. Pentru a rezolva această problemă am venit cu ajustări la Codul Educației și sperăm că ele vor contribui la atragerea tinerilor în sistem. Avem un deficit de circa 2300 de cadre didactice, conform datelor organelor locale de specialitate”, a spus Anatolie Topală în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, notează IPN.

Potrivit ministrului, pentru ca meseria de dascăl să devină atractivă și să-și recapete prestigiul de odinioară, statul vine cu sprijin financiar pentru tinerii care aleg să activeze în domeniu. Astfel, pentru tinerii specialiști indemnizația de 40 de mii de lei pe an, oferită până acum în primii trei ani de activitate, va fi oferită în primii cinci ani. De asemenea, tinerii care au ales să activeze în domeniul educațional vor beneficia de suport la plata facturilor în primii cinci ani de muncă.

„Modificările la Codul Educației în această săptămână vor fi votate de Parlament în a doua lectură. Venim cu un pachet de susținere pentru tinerii specialiști. Extindem perioada de susținere a lor de la trei la cinci ani, pe o perioadă mai lungă să beneficieze de indemnizații unice anuale de 40 de mii de lei pe an. În total, vor fi 200 de mii de lei. De asemenea, va fi redusă norma didactică, păstrând același salariu, statul va compensa cheltuielile pentru serviciile comunale pentru tinerii specialiști din orașe și sate”, a explicat ministrul Educației și Cercetării.

Potrivit ministrului, în Republica Moldova sunt multe școli cu un număr redus de elevi. Oficialul spune că instituțiile ar putea fi comasate, astfel ridicând nivelul calității educației.

„Cu regret, avem școli și cu 17 copii, școli primare unde sunt clase comasate, clasa întâi cu a doua împreună, a treia cu a patra împreună și chiar mie nu-mi sunt clare așa situații. O ultimă situație pe care am întâlnit-o este cea a unei școli în care sunt doar 17 elevi, iar la o distanță de 4-5 kilometri sunt alte 3 școli în una dintre care sunt 19 elevi, în alta sunt 90 de elevi și în a treia sunt 120 de elevi, în total, 200 de elevi care ar putea să învețe într-o singură școală. Mie nu-mi sunt clare deciziile consiliilor raionale, cum se gândesc la calitatea educației care se oferă acelor copii?”, s-a întrebat ministrul Educației și Cercetării.

Potrivit ministrului Educației, în Republica Moldova sunt peste 1200 de instituții de învățământ primare, gimnaziale și liceale și peste 1300 de grădinițe.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.