VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Anatol Țăranu: Parcursul european al țării nu poate fi opera unui singur partid politic

Cursul european care este o alegere majoră pentru societatea moldovenească nu poate fi opera unui singur partid politic, chiar dacă acest partid politic se află la guvernare și are o majoritate parlamentară confortabilă. Această opinie a fost exprimată de Anatol Țăranu, comentator politic în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei.

Potrivit istoricului Anatol Țăranu, încercarea opoziției de a invoca factorul sau condiția referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este o încercare de a tergiversa starea lucrurilor și de a sabota cursul european al țării. Acesta susține că societatea a ales cursul de dezvoltare a Republicii Moldova în cadrul ultimelor alegeri prezidențiale și parlamentare unde actuala guvernare a venit cu un mesaj clar că va orienta țara pe făgașul integrării europene.

„Referendumul a fost făcut la ultimele alegeri parlamentare, acolo unde partidul de guvernare a mers cu un mesaj foarte clar că venind la guvernare va orienta politica Republicii Moldova pe făgașul integrării europene. Care referendum poate fi mai sugestiv din acest punct de vedere decât alegerile parlamentare cu un program european bine conturat și pentru care au votat majoritatea cetățenilor Republicii Moldova? Încercarea opoziției de a invoca factorul sau condiția referendumului pe această temă este nimic altceva decât o încercare de a tergiversa starea lucrurilor, de a devia atenția publicului de la ceea ce s-a întâmplat încă doi ani în urmă atunci când cursul european a fost susținut masiv de către popor la alegerile parlamentare. Eu cred că această propunere a opoziției nu are sorți de izbândă, mai degrabă vine să saboteze cursul european decât să ajute la o înțelegere perfectă ce dorește societatea moldovenească”, a spus Anatol Țăranu.

Potrivit istoricului, este imposibil de atins obiectivul de integrare europeană fără o mobilizare generală și exemplară a societății.

Anatol Țăranu susține că Marea Adunare Națională anunțată de președinta Maia Sandu, care va avea loc pe 21 mai, este un prim pas spre o mobilizare generală, iar opoziția trebuie și să se solidarizeze cu alegerea civilizației pentru Republica Moldova. 

În context, Anatol Țăranu și-a exprimat regretul că o bună parte a opoziției nu deservește interesele cetățenilor Republicii Moldova, ci mai degrabă sunt angajați în susținerea unui curs care este dictat din străinătate.

Citește și: Anatol Țăranu: Guvernarea își asumă misiunea de a deveni o forță mobilizatoare pentru majoritatea populației care susține cursul european

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.