VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Anatol Șalaru, sprijin pentru Nicolae Ciucă la președinția României: „Își poate sacrifica viața oricând pentru a-și apăra patria”

Fostul ministru al apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, și-a exprimat susținerea pentru Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile prezidențiale din România. Declarațiile au fost făcute ieri, 20 noiembrie, în cadrul emisiunii NordNews Live.

Anatol Șalaru a subliniat relația profesională și respectul pe care îl are față de Nicolae Ciucă, bazate pe colaborarea lor din perioada în care ambii ocupau funcții în domeniul apărării.

Îl cunosc foarte bine pe Nicolae Ciucă, fiindcă atunci când el era șeful Marelui Stat Major, iar eu eram ministrul apărării, am avut mai multe întâlniri cu el. Pe urmă a fost ministru al apărării și eu fiind ministrul apărării. Am început să stimez foarte mult oamenii care au îmbrățișat o carieră militară, fiindcă i-am cunoscut mai de aproape. Sunt oameni care și-au sacrificat viața și au dat tot ce au avut mai scump pentru a-și servi patria. Sunt oameni care se țin de cuvânt și care au renunțat la beneficiile lumii.

a declarat Șalaru.

Fostul ministru a evidențiat experiența militară a lui Nicolae Ciucă și a menționat că respectă profund pe cei care au servit în forțele armate.

Nicolae Ciucă a fost în Irak, este conștient că, fiind militar, își poate sacrifica viața oricând pentru a-și apăra patria. Eu am un respect deosebit față de militarii care și-au servit patria cu credință. De la 14 ani a îmbrățișat cariera militară și a fost acolo întotdeauna.

a adăugat Șalaru.

 Anatol Șalaru a precizat că, deși nu este membru al niciunui partid din România, înclină spre susținerea candidaților de dreapta.

 Niciodată n-am fost de stânga. N-am fost de stânga, n-am sprijinit niciodată partidele cu doctrine de stânga. Eu întotdeauna am fost de dreapta, centru-dreapta, mai ales dreapta, și PNL. Întotdeauna am votat PNL sau candidații PNL la prezidențiale, de când am cetățenie română, din 2011.

a afirmat el.

 În cadrul emisiunii, Șalaru a menționat despre importanța alegerilor prezidențiale din România pentru relațiile bilaterale cu Republica Moldova și a încurajat cetățenii moldoveni cu cetățenie română să participe la vot.

 Alegerile prezidențiale din România sunt programate pentru 24 noiembrie 2024, iar Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și ministru al apărării, este candidatul oficial al PNL.

 Anatol Șalaru a ocupat funcția de ministru al apărării al Republicii Moldova și este cunoscut pentru pozițiile sale pro-europene și pentru promovarea relațiilor strânse cu România. De-a lungul carierei sale, a fost un susținător al integrării euro-atlantice și al cooperării în domeniul securității regionale.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.