AUDIO/ Anatol Durbală: Mi-aș dori să avem un fel de cultură politică și socială, așa ca să nu ne mai poată cumpăra cu un pachet de hrișcă

Trebuie să ne intereseze ce se întâmplă în Moldova, cine suntem, de unde venim și ce avem de spus lumii. Viitorul nostru este simplu – vom face parte din Europa, însă acolo nu ne așteaptă câinii cu colaci în coadă. E nevoie de implicarea fiecaruia dintre noi. O convorbire cu Anatol Durbală este actor și regizor la Teatrul Național Mihai Eminescu, lector universitar la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice și prezentatorul emisiunii umoristice „Ora de ras”, deținator al titlului onorific “Artist al poporului”.

Vocea Basarabiei: Cine pune astăzi în capul mesei valorile?

Anatol Durbală: Vai de mine, ce întrebare! Nu știu cine le pune. În general, valorile s-au cam întors cu dosul în sus sau nu știu cum să zic. Asta-i o întrebare esențială – ce-i astăzi valoare? Pentru că aici trebuie să limpezim termenii cu siguranță, sunt sigur că mulți oameni văd cu totul altceva.

Vocea Basarabiei: Să încercăm să-i limpezim…

Anatol Durbală: Probabil că așa e și normal, dar cumsecădenia, bunul-simț, lucrurile elementare – ce e bine și ce e rău – astăzi nu numai că s-au dat peste cap, dar degrabă (îmi amintesc o vorbă, nu mai țin minte cine a zis-o, se pare că Jvanețki) oamenii cu cap și cu inteligență vor fi nevoiți să-și ceară scuze de la proști, că le jignesc simțul lor moral sau nu mai știu ce le jignesc.

Vocea Basarabiei: Și atunci, calitățile bune au fost înlocuite cu invidie, cu bârfă, cu egoism, îmi pasă doar ce se întâmplă în găoacea mea și nu mă mai interesează ce se întâmplă peste gard, pe stradă, în localitate, în țară?

Anatol Durbală: Așa este, doar că, după părerea mea, bârfa, invidia sunt niște instrumente brute, care se văd de la o poștă, mai gravă este ignoranța, mai gravă este lipsa de cultură și educație, mai gravă este incapacitatea oamenilor de a comunica și de a vorbi, pentru că astăzi eu merg pe străzi în Chișinău și îmi vine să-mi pun căștile. Știți, mă cert zilnic cu 3-4 tineri prin parc, nu pot să-mi protejez copiii de acest gunoi. Deci, omul face un pas, am avut relativ nu demult un examen la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și printre spectatori au venit niște tineri care arată bine și numai au făcut un pas în această sală, eu nu pot să pronunț ce cuvinte au început să curgă din gura acestor tineri, și asta pe mine mă sperie. Și iată, ignoranța, indiferența, lipsa de educație și cultură, lipsa conștientizării că de asta este nevoie – acestea sunt instrumente mai subtile și ele sunt mult mai grave decât bârfa și invidia.

Vocea Basarabiei: Bine, educația pornește din burta mămicii, din grădiniță, din școală, din familie…

Anatol Durbală: Este adevărat.

Vocea Basarabiei: Și toate s-au pierdut așa, pe drum, fără ca să ne dăm seama? Adică, de ce cultura a fost înlocuită cu degradarea, pentru că despre degradare se vorbește foarte mult acum?

Anatol Durbală: Eu cred că cultura, ca și banii, niciodată nu-i prea multă. Eu nu cred că noi cândva am avut-o suficientă și acum n-o mai avem, întotdeauna ducem lipsă de cultură și problema nu este în lipsa educației și culturii, ci în lipsa conștientizării acestui fapt. Noi atât de tare am început să punem banul în capul mesei în sensul că nu avem bani, oricine se plânge, și se plânge pe bună dreptate. Un film ca să-l faci nu sunt suficienți bani și un spectacol ca să-l produci, și o carte ca s-o editezi, și un copil ca să-l înveți, și un student ca să-l așezi sau să aprinzi o lumină deasupra lui – nu avem bani, și chiar nu-i avem.

Vocea Basarabiei: Dar pe de altă parte, banul decide totul.

Anatol Durbală: Exact. Dar eu deseori zic: Doamne, ce strășnicie ar fi și ce grozăvie ar fi dacă ar veni cineva și ne-ar da acum un milion – na, fă… Noi n-o să știm ce să facem cu el, pentru că ne proptim în această „n-avem bani” și nu ne ducem cu gândul mai departe, că nu doar banii. Unui om incult care scuipă coji de semințe pe drum în centrul Chișinăului și înjură de mama focului, tânăr fiind și arătând bine, ăstuia poți să-i dai bani cu duiumul, că în zadar. S-ar putea să-și spargă țeasta din lipsă de cultură, dar iată conștientizarea acestui fapt că noi trebuie, întâi de toate, cu toată sărăcia noastră, să punem preț pe educație și cultură, adică să investim acolo puținul pe care îl avem, ca să creștem niște oameni cumsecade, niște oameni cu minte.

Vocea Basarabiei: Când a spus Anatol Durbală „cu toată sărăcia noastră”, cum ar defini gradul acesta de sărăcie din Republica Moldova, pentru că despre sărăcie vorbesc nu neapărat oamenii care sunt săraci lipiți pământului, că nu au a pune o bucată de pâine pe masă, despre sărăcie vorbesc protestatari care vin și pe care îi vedem bine îmbrăcați, cu multe inele, cu aur…

Vocea Basarabiei: Depopularea e o problemă.

Anatol Durbală: Depopularea duce, iată, la această sărăcie a zvâcnetului, a gândului tânăr, a forței, inclusiv forței de muncă. Asta este sărăcia noastră cea mai gravă, nu sărăcia bancnotei, nu sărăcia banilor.

Vocea Basarabiei: Și de câte ori s-a gândit Anatol Durbală să-și facă repede valiza, să ia calea pribegiei și că ar putea să se oprească în orice colț al lumii și acolo să zică, uite, mi-am găsit rostul în viață?

Anatol Durbală: Așa, la modul cel mai serios, cred că m-am gândit o singură dată. Asta a fost la două sau trei zile după începerea războiului din Ucraina.

Vocea Basarabiei: Pentru siguranța copiilor?

Anatol Durbală: Da, exact! A fost noaptea cea mai gravă din viața mea. Cred că atunci am înțeles ce înseamnă stres, când m-a sunat cineva, care are o cunoștință nu știu prin care servicii, deci departe-departe, chiar prin soția mea, și a zis: „Acum e de fugit de aici”. Copiii mei dormeau și eu nu vă pot spune cum am trăit eu acele câteva ore. Ce să fac cu ei? Să-i iau acum în brațe așa, în chiloței, să le iau o pungă și doi morcovi și să mă pornesc nu știu unde? Atunci m-am gândit cel mai tare la plecare, dar, de fapt, deocamdată pe mine m-ar putea mișca din țara asta numai atunci când eu nu voi mai fi în stare să-mi hrănesc copiii. Acesta-i singurul motiv, deocamdată, decent.

Vocea Basarabiei: Dar se poate de spus că în Republica Moldova ești sărac și nu ai ce mânca, dacă dai din coate, dacă știi ce să faci?

Anatol Durbală: Nu pot să răspund pentru toată lumea. Este greșit, după părerea mea, să generalizăm.

Vocea Basarabiei: Destinele sunt diferite…

Anatol Durbală: Sunt destine diferite și nu exclud, deloc nu exclud, că sunt oameni, profesori, medici, care muncesc onest, cinstit și nu reușesc să-și hrănească copiii sau nu reușesc să existe decent, să-și pună o haină cât de cât decentă și asta îi mână de aici. Nu exclud că sunt așa oameni, dar este adevărat, sunt sigur că sunt și din aceia care cumva se folosesc de această durere comună și și-o atribuie pe nedrept.

Vocea Basarabiei: Cum s-a întâmplat că se face vizibil acest contrast mare între cei șmecheri, între cei care au reușit prin diferite mișmașuri să-și facă și averi, și aici în Republica Moldova, și peste hotare, iar alții au fost spectatori la tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că cetățeanul e cel care aplică ștampila pe buletinul de vot, el decide cine să fie la guvernare, guvernările sunt oglinda societății?

Anatol Durbală: Sunt întrebări profunde, întrebări la care ar trebui să răspundă oameni care studiază fenomene, nu eu care mă uit totuși la un segment relativ scurt – 30 de ani conștienți la care urmăresc eu ce se întâmplă, dar părerea mea este că peste capul nostru au năvălit niște lucruri cărora noi nu le-am putut face față și cel mai important dintre ele este așa-zisa libertate. Iată, când s-au dezlegat lucrurile și s-a spus că se poate, noi ne-am pomenit că nu știm ce să facem cu asta. Este exact… Eu tot timpul dau studenților mei acest exemplu: bunicul meu avea un câine, care era foarte rău, el era legat de lanț și avea o sârmă lungă, era mic, dar atât de tare lătra când intra cineva în curte și așa se arunca tocmai la om, că se părea că dacă se dezleagă câinele acesta, dacă îl scap, rupe omul acesta, îl rupe în bucățele. Și odată când am intrat eu în curte, am văzut lanțul ăsta liber, cu juvățul jos, adică el era dezlegat, așa de tare m-am speriat și mergeam așa, lipit de peretele casei, și mă așteptam din care colț o să sară la mine această animală… Știți unde era? În cușcă. Nici n-a ieșit, când l-au dezlegat… Înțelegeți ce vreau să spun prin acest exemplu? Hai, hai spire, hai timp, hai, iată, sunteți liberi! Iată, noi, făcând această emisiune satirică, ne-am pomenit cu acest fenomen, lumea câțiva ani, acum poate mai puțin, dar câțiva ani – „Da’ se poate de spus asta la televizor? I-i-i, da’ n-o să-i împuște, da’ n-o să-i omoare? I-i-i, cum așa?” Înțelegeți?

Vocea Basarabiei: Și s-au obișnuit cetățenii Republicii Moldova să trăiască în libertate, în democrație?

Anatol Durbală: Nu s-au obișnuit, suntem în proces, dar iată șmecherii… Înțelegeți cum? Deseori noi încă nu putem contura binele, dar răul este mereu prezent și este foarte clar, și acei care au fost șmecheri, adică nu neapărat că au fost deștepți sau foarte citiți, dar cei care au înțeles că acu-i acu și acum e momentul, și au dat năvală, au reușit să dăuneze atât de mult, că până noi cu o anumită bonomie am început să ne dezmeticim unde-i sud și unde-i nord, ne-am trezit cu fundul pe gheață.

Vocea Basarabiei: Pentru că au fost perioade, s-au cumpărat diplome, s-au cumpărat note, orice.

Anatol Durbală: Absolut. Loturi, case, diplome – totul.

Vocea Basarabiei: Și acești specialiști au devenit judecători, acești specialiști au devenit procurori, medici…

Anatol Durbală: Uitați-vă cum moare lumea în accidente rutiere, că s-a dat hârtia fără să învețe. Știți cum? S-a plătit acolo, s-a plătit aici…

Vocea Basarabiei: Pentru permisul de conducere.

Anatol Durbală: Deci ne aflăm într-o groapă atât de adâncă, încât fără răni și fără suferință nu avem cum să ieșim.

Vocea Basarabiei: Dar suferința asta trebuie să fie un cataclism, ce să fie?

Anatol Durbală: Trebuie plătită. Un cataclism deja avem, acest război care…

Vocea Basarabiei: S-au obișnuit mulți cu războiul la ușă.

Anatol Durbală: Da, e adevărat, s-au obișnuit, dar eu am mai zis-o, poate o să sune cinic ceea ce zic, dar adevărul este că, dincolo de ororile acestui război, noi, Republica Moldova, am avut și de câștigat din el. Sună cinic. Înțelegeți ce am în vedere? Noi am avut oportunitatea să ne manifestăm, am căpătat această posibilitate, nu că am făcut-o intenționat sau așa, pur și simplu ne-am deschis inima, s-au găsit atâția oameni, și a aflat lumea de noi. O țară mică cu inimă mare, cum se spune. Ne-a oferit posibilitatea să ne manifestăm. Știți cum? Ne-a strâns de fund, ne-a… Ca un câine care este băgat în colț și atunci ești nevoit să sari, ne-a pus într-o situație care în teatru se numește situație dramatică, atunci când eroul trebuie să acționeze, nu mai are ce face.

Vocea Basarabiei: Și acum Anatol Durbală se focusează mult pe dramă, pe dramatism, pe ce?

Anatol Durbală: Nu, situația dramatică nu este neapărat dramă, situația dramatică este o circumstanță în care… Ei bine, nu vreau să intru în scenaristică, nu neapărat să mă focusez pe dramă, eu doar fac ceea ce cred că pot face sau, cel puțin, ce am fost învățat să fac cât de bine pot. Și fac asta pe toate planurile, pe destul de multe. Cel mai important este că am studenți și încerc să-i ajut să mânuiască, să țină în mâini o profesie și îmi cresc copiii, și cred că dacă ar face fiecare măcar atât, nu ar fi atât de rău.

Vocea Basarabiei: Și viitorul cum se vede?

Anatol Durbală: Pentru mine viitorul este simplu. Noi facem parte din Europa și eu zic asta nu de dragul drapelelor, pentru că eu sunt profund convins că nu ne așteaptă câinii cu colaci în coadă. Și citesc frații noștri români, care spun: „bă fraților, o să ajungeți și o să vedeți. Voi credeți că acolo e mană cerească?” Nu e mană cerească, nicăieri nu-i mană cerească, dar încolo-i drumul nostru, vrem noi sau nu vrem. Asta-i decis nu de noi, asta-i decis de sânge, asta-i decis de felul cum suntem. Da, cel mai rău ce ni se poate întâmpla este să ne mai împotmolim pentru un 30, 50 de ani, în care să umblăm așa, haihui, și să nu știm cine suntem, ce-i cu noi și să tot schimbăm denumirile limbilor, și să tot numim, să mutăm prieteniile cu țări, dar cel mai grav nu este că noi schimbăm denumirile limbilor, eu aș fi de acord să numim limba moldovenească, dacă am vorbi-o. Cel mai grav este că noi în loc s-o vorbim bine, măcar o limbă, măcar una, noi nu vorbim rusa bine, noi nu vorbim româna bine, noi nimic nu vorbim bine. Da, învățăm și italiană, și portugheză și suntem capabili, dacă am vorbi limba bine, aș zice: numește-o abracadabra, dacă-ți place, dar vorbește-o. Grav îi asta. Și noi, iată, ne jucăm și sunt oameni mulți care culeg, au foloase din această gâlceavă.  

Vocea Basarabiei: Sunt politicieni care își lărgesc bazinul electoral anume pe aceste subiecte.

Anatol Durbală: E pur și simplu o sanie care lunecă și urcă acolo nu acel care… Comunismul nu mai este de mult comunism, liberalismul nu mai este de mult liberalism, adică sunt doar niște noțiuni, niște unități de transport care te duc acolo, acolo. Deci niște vaci de muls, niște forme de exploatat pentru a obține beneficiul personal.

Vocea Basarabiei: Ce mesaj are Anatol Durbală pentru ascultătorii Vocii Basarabiei?

Anatol Durbală: Să aibă voce întotdeauna, o voce a lor, să gândească, să aibă propria părere. Mi-aș dori să avem un fel de cultură, dacă vreți, chiar politică, o cultură socială, ca să nu ne mai ducă cu zăhărelul, să nu ne mai poată cumpăra cu un pachet de hrișcă. Asta mi-aș dori și, fiindcă se numește Vocea Basarabiei, vorba lui Cioclea, să ai o voce a ta (dintr-o poezie a lui Cioclea, care îmi place foarte mult), o inimă să ai și o voce a ta.