VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Ambasadorul R. Moldova la București, despre războiul hibrid declanșat de Rusia

Există „un război hibrid total, nemilos” declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București.

El a precizat în cadrul unui interviu pentru Agerpres că în acest război hibrid se folosesc toate pârghiile și „multe instituții care nu ar trebui să se implice în astfel de acțiuni”.

- Advertisement -

Da, este un război total împotriva Republicii Moldova, declanșat de Federația Rusă, un război hibrid total, nemilos și se folosesc toate pârghiile, se folosesc mai multe instituții care nu ar trebui să se implice în astfel de acțiuni, care ar trebui să se conducă de interesul Republicii Moldova, mă refer și la biserică, o parte din biserică, nu toată biserica, Biserica Ortodoxă care este sub Patriarhia Moscovei, trebuie să menționez acest lucru, anumite partide politice pe care nu vreau să le menționez aici, dar lumea le știe și persoane private care se implică în astfel de acțiuni, inclusiv vedem o îngemănare a unor partide politice cu cercuri criminale, deci lucruri deja stabilite, documentate de autoritățile noastre care investighează aceste legături. Da, este un război total declanșat, nu împotriva autorităților actuale, împotriva Republicii Moldova, împotriva societății care își dorește să trăiască în libertate, în primul rând, și care dorește să vadă Republica Moldova ca parte a Uniunii Europene, unde această libertate este asigurată, unde demnitatea umană este asigurată, unde ni se oferă prosperitate sau șansa de a construi o societate prosperă, respectând în același timp drepturile noastre și demnitatea noastră. Și cel mai important este că Uniunea Europeană este simbolul păcii. Ea a fost creată pentru a menține pace și acest lucru este foarte important pentru noi”, a declarat Victor Chirilă.

Potrivit diplomatului, alegerile parlamentare ce se apropie în Republica Moldova reprezintă un moment crucial pentru viitorul nostru european.

„28 septembrie este o zi foarte importantă pentru Republica Moldova. Decidem viitorul pentru decenii. Vom decide dacă continuăm să mergem spre Uniunea Europeană, să ne integrăm tot mai mult cu România și să ne regăsim împreună cu România în Uniunea Europeană – un obiectiv care poate fi realizat în următorii patru – cinci ani. Sper foarte mult că cetățenii vor lua decizia corectă și îi invit, indiferent ce opinie au, să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În primul rând mă adresez cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți permanent sau temporar în România: ieșiți și vă exprimați voința cu privire la viitorul țării noastre”, a spus ambasadorul Republicii Moldova la București.

Totodată, el a precizat că diaspora „este cea mai activă parte a societății noastre” și că este pentru prima dată când aceasta este atacată de războiul hibrid al Federației Rusiei.

„Și acest atac este îndreptat de această dată nu doar împotriva cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în Republica Moldova, dar și împotriva celor din diaspora. Se încearcă dezbinarea diasporei, se încearcă a le inocula neîncrederea în instituții, neîncrederea în Republica Moldova, neîncredere în politica de integrare europeană a Republicii Moldova, neîncrederea în valorile Uniunii Europene. Mai mult decât atât, se încearcă cumpărarea voturilor inclusiv în diaspora și deja avem semnale concrete – inclusiv din România, inclusiv din Franța, din Germania – că se încearcă cumpărarea acestor voturi”, a mai declarat Chirilă.

Menționăm că 23 de secții de votare vor fi deschise în România pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.