Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, a fost decorat cu „Ordinul Onoarei”, la încheierea mandatului.
Distincția i-a fost acordată de președinta Maia Sandu, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția sa la consolidarea relațiilor politice și economice bilaterale, pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în promovarea reformelor democratice, dar și pentru susținerea parcursului european.
Potrivit unui comunicat emis de Președinție, pe durata mandatului diplomatului, început în aprilie 2022, relațiile dintre Republica Moldova și Polonia s-au aprofundat pe toate dimensiunile, inclusiv dialogul politic la cel mai înalt nivel, securitatea și apărarea, energia, integrarea europeană, asistența pentru dezvoltare și cultura memoriei istorice.
Totodată, cooperarea economică dintre cele două state a cunoscut un nou impuls. Comisia interguvernamentală a fost relansată după o pauză de 17 ani, iar colaborarea dintre companiile din Republica Moldova și Polonia s-a intensificat.
Șefa statului i-a mulțumit ambasadorului Tomasz Kobzdej pentru implicare și pentru susținerea constantă a Poloniei, inclusiv în timpul Președinției poloneze a Consiliului UE în prima jumătate a anului trecut. Discuția a vizat și următoarele etape ale negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în care Republica Moldova contează în continuare pe sprijinul Varșoviei.







