VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alți opt ucraineni au încercat să ajungă ilegal în Moldova. Străinii au achitat unor intermediar până la 51 000 de dolari

Alți opt ucraineni au fost identificați de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să ajungă ilegal în Republica Moldova prin raionul Basarabeasca. În timpul unei misiuni, patrula mobilă a auzit focuri de armă dinspre Ucraina. În procesul examinării terenului cu ajutorul mijloacelor de observare fixe și dronelor, la fața locului grupele de intervenție au surprins mai multe persoane care traversau fraudulos frontiera dinspre Ucraina.

Străinii au comunicat că pentru a ajunge în R. Moldova au fost ajutați și ar fi achitat în Ucraina sume de la 3000 până la 10 500 de dolari fiecare.

De asemenea, din declarațiile acestora s-a stabilit complicitatea a două persoane care le-ar fi servit, unul cu rol de transportator din regiunea Odesa către localitatea Ogorodnoe, persoană care se află în căutare de către autoritățile din R. Moldova pentru cazuri similare, iar al doilea – călăuză însoțindu-i până în apropierea liniei de frontieră moldo-ucrainene.

Totodată, în baza acțiunilor comune, la scurt timp autoritățile Serviciului de Grăniceri al Ucrainei au reținut călăuza.

Cei opt migranți sunt solicitanți de azil pe teritoriul R. Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.