VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alocațiile pentru veterani și familiile acestora vor fi majorate de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, alocațiile pentru veterani și familiile acestora vor fi majorate cu 250 de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat la 28 decembrie în ședința plenară a Parlamentului.

Respectiv, veteranii de război care au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, persoanele care au luptat în Afganistan, participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, precum și persoanele au rămas cu dizabilități în urma acestor conflicte, vor primi alocații mai mari cu 250 de lei, de la 1 ianuarie 2024. De majorare vor beneficia și soții/soțiile veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și unul dintre părinții participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova.

Potrivit reprezentanților Legislativului, pentru alocațiile majorate, în bugetul de stat pe anul 2024 vor fi alocate 82 de milioane de lei.

Proiectul de lege aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, care au mai propus modificarea cadrului normativ astfel încât alocația lunară de stat va fi stabilită indiferent de faptul dacă beneficiarii primesc sau nu pensii ori alocații sociale de stat.

De prevederile aceste inițiative legislative vor beneficia 26 910 persoane. 21 419 au luptat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. 5 351 au participat la acțiunile de luptă din Afganistan, iar 140 de persoane sunt participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foști deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, persoane antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.