VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alexei Buzu explică de ce în acest an bugetul pentru compensații va fi mai mic

Autoritățile alocă un buget mai mic pentru compensațiile din această iarnă. O spune ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, potrivit căruia bugetul este mai mic, întrucât în acest an și tarifele la energie sunt mai mici.

Alexei Buzu spune că autoritățile perfecționează mecanismul de acordare a compensațiilor, iar ajutor din partea statului vor primi doar cele mai vulnerabile familii. Pentru a beneficia de compensații cetățenii trebuie să se înregistreze în sistemul informațional începând cu 1 noiembrie.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale evită să spună care este suma alocată în acest an pentru compensații, însă recunoaște că este mai mică față de anul trecut și va varia în funcție de tarifele stabilite de ANRE și de fondurile disponibile în bugetul de stat.

„Bugetul pentru compensații în acest an va fi mai mic. Sistemul de compensații va fi unul țintit, în primul rând pentru familiile și gospodăriile cu venituri mici. Noi am operat mai multe modificări și am introdus două categorii noi, vom avea gospodării extrem de vulnerabile, vulnerabile, de vulnerabilitate medie, scăzută, primară și nonvulnerabile. În funcție de unde se află gospodăria pe acest eșichier, vom încerca să facem distribuția compensațiilor mult mai echitabilă. Bugetul disponibil este mai mic, dar și tarifele sunt mai mici față de anul trecut”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV, citat de IPN.

Potrivit ministrului, autoritățile vor colecta date de la toate instituțiile de stat pentru a exclude abuzurile și pentru a sprijini doar persoanele cu adevărat vulnerabile. Înregistrarea în sistemul informațional va începe de la 1 noiembrie și va fi similară celei de anul trecut.

„Sistemul automat este conectat cu toate datele de la FISC, sistemul este conectat și cu datele de la Casa Națională de Asigurări Sociale. De asemenea, analizăm consumul istoric de energie. Dacă o gospodărie declară un venit de 4 mii de lei, iar datele de la furnizorii de energie arată că anterior a plătit 15-20 de mii pentru energie, atunci sistemul semnalează o problemă. Noi investigăm cazul și gospodăria este clasată într-un grad de vulnerabilitate mai mic. În fiecare an persoanele se vor înregistra din nou, pentru că variază consumul, veniturile gospodăriei, se schimbă componența familiei, se mai nasc copii. Înregistrarea va avea loc începând cu 1 noiembrie, iar la înregistrare se declară veniturile pentru ultimele 6 luni. Colegii noștri din prima linie și în acest an vor ajuta familiile care nu au acces la internet să se înregistreze”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit datelor oficiale, în sezonul trecut de încălzire Guvernul a acordat compensații pentru energie în valoare de 3,4 miliarde de lei. 763 de mii din gospodăriile înregistrate în sistemul informațional au primit un grad sporit de vulnerabilitate (circa 80%).

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.