VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alexandru Musteața: Rusia ar avea în plan să invadeze și Moldova la începutul anului 2023. Precizările SIS

Federația Rusă ar avea în plan să invadeze și Republica Moldova la începutul anului 2023. Punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluțiile războiului din Ucraina. Declarațiile în acest sens au fost făcute de Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, într-un interviu acordat TVR Moldova, transmite IPN.

Oficialul a menționat că sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova.

„Întrebarea nu este dacă Federația Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informația pe care o deținem noi, Federația Rusă intenționează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, și atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenția să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intențiile lor în raport cu Chișinăul, putem discuta, dar asta este un risc real și foarte înalt”, a afirmat directorul Serviciului de Informații și Securitate.

Alexandru Musteața a mai adăugat că cel mai mare depozit de muniții din Europa, cel de la Cobasna, în regiunea transnistreană, este securizat de ruși, la capacitate maximă. Una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniții într-o posibilă confruntare militară.

Precizare: SIS a venit cu o precizare la declarațiile lui Alexandru Musteața pentru TVR Moldova. „Directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistreană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina.”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.