VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alexandr Stoianoglo își asumă o declarație privind ireversibilitatea parcursului european

Candidatul susținut de Partidului Socialiștilor la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, își asumă să semneze o declarație privind garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a Republicii Moldova. În cadrul dezbaterilor de duminică cu candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, Alexandr Stoianoglo a declarat că, indiferent cine va câștiga pe 3 noiembrie, acest parcurs dificil al modernizării, al libertăților, al dreptății trebuie să continue, transmite IPN. 

„Ca persoana care a fost implicată în negocierile privind liberalizarea regimului de vize cu Europa, pentru cetățenii noștri garantez că granițele, hotarele, vor rămâne deschise. Ca om al legii și doar al legii, promit că în Moldova nu vor exista represiuni împotriva oponenților, monopol politic de partid și nici uzurparea justiției prin tot felul de consilii și comisii excepționale”, a menționat candidatul PSRM.

Acesta a reiterat obiectivele stipulate în platforma sa. Printre acestea se numără oprirea exodului populației, implementarea programului „Revenirea demnă”, modernizarea europeană a Moldovei – în economie, în infrastructură, în educație și sănătate. De asemenea, acesta a mai punctat garantarea drepturilor cetățenești, dar și transformarea Moldovei neutră într-un furnizor activ de pace și de securitate în regiune.

Candidatul PSRM a acces în turul al doilea de scrutin după ce a obținut al doilea cel mai mare scor electoral la alegerile din 20 octombrie – 25,98%, după candidata PAS, actuala președintă, Maia Sandu, care a acumulat 42,45% voturi.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.