Oamenii legii au fost puși pe jar după ce un bărbat a sunat la Serviciul 112 și a declarat că o instituție de învățământ de pe strada Alexei Mateevici din capitală este minată.
Potrivit zdg.md, este vorba despre campusul Universității de Stat din Moldova.
„La fața locului imediat s-au deplasat toate serviciile specializate care fac verificări conform protocoalelor”, anunță oamenii legii.
În urma verificărilor, de către serviciile specializate nu au fost depistate obiecte suspecte sau explozibile.
„Alerta s-a dovedit a fi una falsă. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism. Poliția întreprinde toate măsurile pentru a identifica autorul apelului.”, subliniază oamenii legii.
Menționăm că cu o zi înainte a fost anunțată o altă alertă cu bombă, care s-a dovedit a fi falsă, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Sursa foto: jurnal.md