Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor că până pe 3 septembrie 2025 mai pot declara noul lor loc de ședere, în cazul în care s-au mutat după ultimele alegeri. Declarația se face la primăria sau pretura localității în care alegătorul locuiește în prezent.
După înregistrare, persoana va fi inclusă în lista electorală a noii adrese, cu mențiunea „Declarația de ședere”, și va fi radiată automat din lista veche.
Pentru declarare, este necesar actul de identitate. Înregistrarea se face în Registrul de Stat al Alegătorilor, iar solicitantul primește o recipisă de confirmare.
CEC subliniază că:
- Termenul-limită este 3 septembrie, cu 25 de zile înainte de scrutin.
- Declarațiile sunt valabile doar pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
- Declarațiile anterioare nu mai sunt valabile.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie 2025.







