VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alaiba: „Moldova devine mai puternică și prosperă alături de Uniunea Europeană”

Republica Moldova, deși o țară mică, dispune de un potențial enorm, iar alături de Uniunea Europeană, va deveni mai puternică și mai prosperă, a declarat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba la „European Business Summit” din Bruxelles. Evenimentul, ce a reunit lideri din politică, afaceri, societate civilă și mediul academic, a oferit un cadru de dialog pentru promovarea unor politici ce sprijină dezvoltarea economică și inovarea în Uniunea Europeană. Alaiba a subliniat importanța creării unui mediu favorabil afacerilor, axat pe reducerea birocrației, digitalizarea serviciilor publice, taxe avantajoase și o forță de muncă bine pregătită.

Vicepremierul a discutat și despre planul de reforme al Moldovei și despre comerțul cu Uniunea Europeană într-o întâlnire cu Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene. Acesta a menționat și un Plan de Creștere Economică de 1,8 miliarde de euro, care va sprijini tranziția Moldovei către o economie mai puternică prin investiții strategice și digitalizare.

Alaiba a avut întâlniri și cu prim-ministrul Belgiei, Alexander de Croo, care a exprimat sprijinul pentru Moldova, și cu eurodeputatul Siegfried Mureșan, un susținător al aderării Moldovei la Uniunea Europeană. În plus, vicepremierul a discutat cu oficiali europeni despre prioritățile economice ale Moldovei pentru perioada următoare, care includ accelerarea reformelor economice și creșterea dezvoltării economice.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.