Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat primele plăți pentru măsurile incluse în Planul de creștere al Republicii Moldova, precum și mai multe cereri de sprijin financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Valoarea totală a sumelor aprobate ajunge la 63,46 milioane de lei.
Potrivit AIPA, suma de 30,66 milioane de lei a fost autorizată pentru plăți postinvestiții, aferente unui număr de 23 de cereri depuse de producători agricoli. Cele mai mari alocări au vizat investițiile în exploatațiile zootehnice, care au beneficiat de 10,18 milioane de lei, precum și dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare și comercializare din sectorul vegetal, pentru care au fost direcționate 8,90 milioane de lei.
De asemenea, alte 32,78 milioane de lei au fost autorizate pentru implementarea Programului LEADER, dintre care 32,40 milioane de lei provin din sursele alocate prin Planul de creștere al Republicii Moldova.
Totodată, AIPA a aprobat 20 de mii de lei pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură, în baza a două cereri depuse de fermieri.
Instituția precizează că plățile au scopul de a susține investițiile în agricultură și dezvoltarea mediului rural, contribuind la modernizarea sectorului agricol din Republica Moldova.






