VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Adrian Dupu, întâlnire cu membrii biroului filialei PNL România din Orhei

Președintele PNL România în R. Moldova, Adrian Dupu, a avut miercuri o întâlnire cu membrii biroului organizației PNL România din Orhei. În cadrul discuțiilor au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie și s-a vorbit despre ce poate fi îmbunătățit pentru viitoarele scrutine.

„Urmează un sfârșit de an foarte aglomerat din punct de vedere electoral, de aceea Adrian Dupu a cerut colegilor să înceapă mobilizarea de pe acum. Totodată le-a transmis că rezultatul alegerilor din 9 iunie al organizației PNL Republica Moldova a crescut nivelul așteptărilor, de aceea cu toții trebuie să muncească de două ori mai mult la următoarele alegeri din acest an”, a declarat Adrian Dupu.

Pe lângă alegerile pentru președintele României și Parlamentul României, s-a discutat despre importanța referendumului din 20 octombrie privind aderarea R. Moldova la UE.

„Cu toții înțeleg importanța acestuia și există o mobilizare puternică din partea membrilor PNL pentru acest referendum”, a precizat Adrian Dupu.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.