Adrian Dupu, candidat din partea Partidului Național Liberal (PNL), a încheiat astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare, adresându-se românilor din țară și din diaspora.
Într-un mesaj plin de optimism și unitate, Dupu a subliniat importanța alegerilor care vor avea loc în acest weekend și a făcut apel la un vot responsabil, care să asigure continuitatea democrației și a apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO.
„În această campanie, am simțit din plin cum interesele obscure încearcă să dezbine românii. Însă astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de unire. Pe 1 Decembrie, în Ziua Națională a României, haideți să ne arătăm dragostea de țară și să ieșim la vot pentru a păstra libertatea și unitatea pentru care înaintașii noștri au luptat”, a scris Dupu.
Totodată, politicianul a subliniat și realizările istorice ale PNL, subliniind că partidul a fost întotdeauna un apărător al valorilor pro-europene și un garant al unui viitor stabil și civilizat pentru România.
„Un vot pentru PNL este un vot pentru România în rând cu țările civilizate ale lumii”, a adăugat el.
În încheiere, Adrian Dupu le-a mulțumit românilor din afacerea granițelor, care, prin implicarea lor, contribuie la imaginea și prestigiu național.
„Vă reprezint cu cinste în Parlamentul României”, a încheiat Dupu, reafirmându-și angajamentul de a lupta pentru binele tuturor românilor.
CMF: 11240002