Marii actori români ai Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Victor Rebengiuc și soția sa, Mariana Mihuţ, au fost decoraţi de preşedintele Maia Sandu cu Ordinul de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova.
Evenimentul a avut loc marţi seara, la finalul spectacolului „Regele moare”, prezentat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti.
„În semn de înaltă apreciere a dăruirii profesionale de-a lungul impresionantei cariere, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea şi promovarea teatrului, cinematografiei şi radioteleviziunii româneşti, pentru interpretarea inconfundabilă a unor roluri menite să descopere personaje emblematice din literatura română şi universală, precum şi pentru implicare activă la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova şi România”, se precizează în comunicatul Preşedinţiei Moldovei.
Cei doi mari actori au primit cu emoție distincția acordată de Maia Sandu și, în semn de mulțumire, i-au oferit la rândul lor albumul foto „Regele nu moare”, dedicat spectacolului, cu autografele întregii echipe.
Pentru al patrulea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău se bucură de înaltul patronaj prezidenţial, acordat de preşedinţii Republicii Moldova şi României, Maia Sandu şi Klaus Iohannis.