Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 13 decembrie, pe strada Voluntarilor din municipiul Chișinău, soldat cu decesul unei persoane, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui autobuz de rută, în vârstă de 58 de ani, la pornirea din stație, a accidentat un pieton, un bărbat de aproximativ 40 de ani. Conform primelor date, pietonul și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut pe carosabil, fiind lovit de mijlocul de transport.
În urma traumatismelor suferite, bărbatul a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajului medical de urgență. Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
IGP face apel către toți participanții la trafic să manifeste maximă prudență, să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil pentru prevenirea unor astfel de tragedii.






