Un bărbat și-a pierdut viața aseară, în jurul orei 21:20, după ce a fost lovit mortal de un automobil pe traseul R6, Chișinău – Orhei, în direcția Măgdăcești. Poliția a fost alertată cu privire la producerea accidentului, care a implicat un pieton ce traversa strada neregulamentar.
Polițiștii Secției de documentare a accidentelor rutiere, împreună cu ofițerul de urmărire penală din cadrul Direcției de Poliție Chișinău, au constatat la fața locului că șoferul, un tânăr de 25 de ani aflat la volanul unui autoturism, a lovit pietonul.
În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc, iar șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a arătat că șoferul nu consumase alcool.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili identitatea victimei. În acest caz a fost inițiat un proces penal.