Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui grav accident cu implicarea a două microbuze, care s-a produs pe drumul Chișinău – Bălți, în apropiere de satul Bilicenii Vechi.
Accidentul ar fi avut loc dimineața devreme, iar în urma impactului, cele două microbuze au ajuns în șanț. Pe lângă ambulanță, la fața locului a fost și un echipaj al poliției, care deocamdată nu a oferit mai multe detalii despre cauzele accidentului.
- Advertisement -
Amintim, în luna septembrie, pe aceeași șosea, tot în preajma satului Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, doi oameni au murit, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un microbuz. Victimele au fost șoferul autoturismului și pasagerul său.