Gheorghe Paladi, reputat medic obstetrician-ginecolog, academician și membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, a trecut în neființă. Anunțul despre decesul său a fost făcut public de fostul șef al Direcției generale asistență medicală și socială a municipiului Chișinău, Boris Gîlca.
„Am pierdut o epoca, un titan al sistemului de ocrotire a sănătății mamei și copilului din țară”, a scris Boris Gîlca.
Pe lângă recunoașterea națională, Paladi a fost și membru de onoare al Academiei Române, fiind una dintre cele mai respectate personalități ale medicinei din Republica Moldova. De-a lungul unei cariere impresionante, el a format generații de medici și a contribuit esențial la dezvoltarea învățământului și cercetării în domeniul obstetricii și ginecologiei.
Numele său rămâne sinonim cu excelența profesională și cu dedicația față de sănătatea femeii. Pe lângă munca în spitale și universități, Gheorghe Paladi a fost și autorul a numeroase lucrări științifice, studii de specialitate și tratate medicale.
Reamintim că Spitalul Clinic Municipal nr. 1 poarta numele „Gheorghe Paladi”, iar la intrarea în spital a fost instalat bustul renumitului academician.