Pe străzile din Chișinău au demarat lucrările de reînnoire a marcajului rutier, anunță autoritățile municipale. Intervențiile vor fi realizate etapizat, începând cu arterele principale ale orașului.
Potrivit Primăria municipiului Chișinău, prioritate vor avea zonele din apropierea instituțiilor de învățământ, grădinițelor și spitalelor, pentru a spori siguranța pietonilor, în special a copiilor.
Marcajele vor fi aplicate și în zonele cu trafic intens, inclusiv pe arterele aglomerate și în intersecțiile cu flux ridicat de circulație. Vor fi trasate atât marcaje longitudinale, care separă sensurile de mers și delimitează carosabilul, cât și marcaje transversale, precum trecerile pentru pietoni și liniile de oprire pentru șoferi.
Reprezentanții municipalității precizează că lucrările vor continua până când toate străzile care necesită reînnoirea marcajelor vor fi acoperite.






