VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

A decedat primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat miercuri seara la vârsta de 83 de ani.

Mircea Snegur a fost primul președinte al R. Moldova, între anii 1990-1997. A susținut proclamarea suveranității și obținerea independenței Republicii Moldova. De asemenea, ca Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, a sprijinit proclamarea limbii române în calitate de limbă de stat.

S-a născut la 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, raionul Florești. În anul 1956 a absolvit Școala Medie din satul Frumușica (raionul Florești). Studiile superioare și le-a făcut la Institutul Agricol din Chișinău, pe care l-a absolvit în 1961. De specialitate a fost agronom-savant, deținea titlul științific de doctor în științe agricole.

În anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom şi preşedinte de colhoz în satul Lunga, raionul Floreşti, ulterior a deţinut funcţiile de: director al Staţiei Experimentale pentru Culturile de Câmp (1968-1973), şef al Direcţiei principale ştiinţă agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie “Selecţia” şi director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Culturilor de Câmp din oraşul Bălţi (1978-1981).

În perioada 1981-1985 este prim-secretar al Comitetului Raional Edineţ al PCM. Din 1985 pînă în 1989 deţine funcţia de secretar al CC al PCM.

Din 1989 până în 1990 a activat în calitate de Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM şi de Preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM. De la 3 septembrie 1990 până la 1 decembrie 1996 deţine funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS, a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a şi a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.