Când am citit știrea asta, m-am frecat îndelung la ochi, apoi am stat o vreme cu privirea pierdută în gol. Iată știrea: Președinta Maia Sandu a vizitat porțiunea de drum Soroca-Arionești de 31 kilometri care nu a beneficiat de reparații serioase de 30 de ani. Acum acolo au început lucrările de construcție cu susținerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Știrea asta mi se pare de domeniul fantasticului și mărturisesc că am lăcrimat. Vă explic imediat de ce.
Vorba e că eu mai toată viața mea mă deplasez pe acea porțiune de drum, fiindcă mama mea e născută într-un sat din acea zonă. Ani de zile, decenii, am tot mers pe acel drum Șolcani-Otaci care parcă e decupat din filmele postapocaliptice. Un drum execrabil, cu găuri adânci, cârpite din când în când, un drum la o margne de lume care părea abandonată. Vreo 11-12 ani am mers spre Tătărăuca Veche în același microbuz hârbuit, cu huse jegoase, bucșit cu oameni. După Șolcani călătoria devenea o imensă suferință. Așadar, am o relație specială cu acea șosea, am visat-o, am suferit din cauza ei. Și nu mai credeam că va fi reparată vreodată.
Mă întrebam deseori de ce guvernanții nu o bagă în seamă. E totuși un drum important, care ne leagă de Ucraina și care are un trafic intens. Uneori le găseam o scuză conducătorilor, zicându-mi că republica e săracă și conducătorii pur și simplu nu au bani să repare acel drum, că au alte priorități. Altădată mă lua în stăpânire un soi de furie amestecată cu disperarea. Treceau ani de zile, decenii, și chiar nimic nu se putea face? Câte mașini s-au stricat pe șoseaua cu pricina! Câte sudalme ale călătorilor a auzit ea!
La un moment dat, am avut o revelație, faptul că merg pe acel drum postapocaliptic timp de 30 de ani era în fond o mare bătaie de joc, o umilință crasă, a mea și a miilor de oameni care călătoreau pe acolo. Și am înțeles că toate sloganurile politicienilor tranziției sunt apă de ploaie atâta vreme cât eu trebuie să mă deplasez în satul mamei pe un drum distrus.
Nici acum nu-mi vine să cred că va fi reparat. Credeam că se vor apuca de el după ce voi muri. Mi se pare incredibil, fantastic, năucitor! Unde a fost această Bancă până acum? Sau unde au fost polticienii care să-i solicite ajutorul? Dacă acest drum va fi refăcut, voi simți că am obținut o mare izbândă, chit că mama nu mai e în viață să vadă minunea. Și le voi mulțumi conducătorilor recenți, le voi mulțumi din tot sufletul, chiar dacă nu ar trebui să le mulțumesc pentru ceea ce e în fond o restabilire a normalității și firescului. Am ajuns s-o văd și pe asta!
