Un ofițer de investigații al Biroului crime grave din cadrul IP Dubăsari și alți doi complici au fost reținuți de CNA și procurori, ieri după-amiază, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că ar fi încercat să intermedieze soluționarea unei cauze penale, pornite pe viol, contra unei remunerații ilicite.
Potrivit datelor urmăririi penale, cei trei reținuți, susținând că au influență asupra unor persoane publice și că le poate determina să nu aplice măsura preventivă sub formă de arest în privința a două persoane învinuite de comiterea infracțiunii de viol în circumstanțe agravante, ar fi pretins și primit mijloace băneşti în sumă de 4.000 euro.
Ulterior, din cauza unor circumstanțe neprevăzute, bănuiții au restituit o parte din suma acceptată, fiind reținuți în flagrant de ofițerii CNA.
La scurt timp după reținere, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală Procuraturii mun. Chişinău, au descins cu percheziții la biroul de serviciu al ofițerului de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari.
De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Persoanele reținute au fost plasate în izolatorul de urmărire penală al CNA pentru o perioadă de 72 ore.