VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ruiz de Azua preia funcția de șef de misiune al OIM în Republica Moldova

Ester Ruiz de Azua a preluat funcția de șef de misiune al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova. Astăzi, oficiala s-a întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova, Mihov Sergiu, pentru a-și prezenta acreditările.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul actual al cooperării Republicii Moldova cu OIM și au efectuat un schimb de opinii asupra priorităților parteneriatului pentru viitor.

În context, Sergiu Mihov a apreciat implicarea activă a OIM în susținerea eforturilor autorităților de la Chișinău în gestionarea fluxului migrațional. În același timp, secretarul de stat al MAE a accentuat importanța sprijinului oferit de organizație în protejarea drepturilor migraților și valorificarea impactului pozitiv al migrației asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Oficialii au convenit să intensifice colaborarea pentru atenuarea impactului crizei refugiaților prin intermediul unui program complex de integrare etapizată în societate a refugiaților din Ucraina, în condițiile în care mecanismul temporar de protecție a acestora expiră în martie 2025.

Sergiu Mihov a asigurat-o pe Ester Ruiz de Azua de deschiderea și disponibilitatea deplină a autorităților Republicii Moldova de a coopera cu OIM, pentru garantarea protecției migranților și refugiaților, precum și pentru valorificarea aspectelor pozitive ale acestor procese.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.