Un focar de pestă porcină africană a fost depistat într-o fermă comercială din raionul Sângerei. Despre aceasta anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
„La data de 22 iulie curent, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA, în probele recoltate de la porcii domestici, într-o exploatație comercială de porcine din raionul Sângerei. În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km), fiind limitată mișcarea porcilor din fermele comerciale din zonă, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia”, precizează sursa.
În acest sens, ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate.
„Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate. Tot în acest context, solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă”, mai menționează ANSA.
Pe parcursul anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 13 focare de PPA, dintre care 7 la porcii domestici și 6 la porcii mistreți. Au fost nimiciți din cauza bolii 970 porci domestici și 6 mistreți.