Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare, după ce Roberta Metsola a fost realeasă președinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate.
Într-o postare pe o rețea de socializare, șefa statului i-a urat Robertei Metsola mult succes și a subliniat că așteaptă cu nerăbdare o nouă cooperare.
„Felicitari din suflet, draga mea Metsola cu ocazia realegerii în funcția de președinte al Parlamentului European. Apreciem profund devotamentul dumneavoastră pentru o Europă mai puternică și sprijinul neclintit pentru Moldova. Mult succes și așteptăm cu nerăbdare cooperarea noastră continuă”, a scris șefa satului.
Amintim că într-un vot desfășurat marți dimineață, membra Partidului Popular European (PPE), în vârstă de 45 de ani, din Malta, și-a asigurat 562 de voturi pentru din cele 623 exprimate de parlamentarii nou-aleși, o victorie confortabilă care depășește cu ușurință majoritatea necesară.
„Cu sprijinul dumneavoastră, voi continua să lucrez neobosit pentru a aduce oamenii împreună. Aceasta trebuie să fie o casă căreia nu se poate teme să conducă și să se schimbe”, a spus Metsola în discursul ei înainte de vot, promițând că va promova o atmosferă de „dezbatere” și „respect”.
Era de așteptat să fie realeasă, deoarece a candidat practic fără opoziție. Doar Irene Montero, fostul ministru al egalității din Spania și-a depus în mod simbolic candidatura împotriva lui Metsola. Montero a obținut 61 de voturi.
Metsola a fost aleasă pentru prima dată în ianuarie 2022, după moartea bruscă a predecesorului ei, David Sassoli.