Decretul prezidențial de eliberare din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo rămâne în vigoare după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă contestarea depusă de un grup de deputați comuniști.
În hotărârea de ieri 11 iulie, Curtea a constatat că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond, transmite deschide.md.
Astfel, CCM a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de deputații Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol și Constantin Starîș. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
În mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor i-a propus șefului statului eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general după ce a luat cunoștință cu raportul comisiei care i-a apreciat activitatea ca fiind nesatisfăcătoare. Președintele a semnat decretul de eliberare a lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general în septembrie anul trecut. Între timp, Alexandr Stoianoglo a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în una din cele două plângeri depuse. Mai exact, CtEDO a constatat încălcarea dreptului la tribunal, și anume dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor din 5 octombrie 2021, în urma căreia a fost suspendat din funcție.