VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ortodocșii de stil vechi îi cinstesc azi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Ortodocșii de stil vechi îi cinstesc azi pe Sfinții Petru și Pavel, după un post închinat celor doi apostoli, care, în acest an, a durat 11 zile. Sfinții Petru si Pavel sunt prăznuiți împreună pentru că au murit în aceeași zi în anul 67, în timpul persecuției Împăratului roman Nero. Cei doi apostoli au primit moarte martirică în mod diferit. Pavel, pentru că era cetățean roman, a fost omorât prin decapitare, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos.

Apostolul Petru, numit la naștere Simion, s-a născut în orașul Betsaida, în prezent o localitate din zona de frontieră dintre Israel și Siria. Petru era fratele Apostolului Andrei. Sfântul Apostol a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, în Asia Mică până în Babilon şi, în ultima parte a vieţii, la Roma.

Apostolul Petru a fost prezent la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, în Grădina Ghetsimani a scos sabia să-L apere pe Iisus, a făcut parte din primii ucenici care au venit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile mironosițe au vestit învierea Sa.

Apostolul Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, în prezent localitatea Tarsos, pe coasta estică mediteraneeană a Turciei. La naștere a primit numele de Saul. Sfântul Pavel a avut o activitate misionară remarcabilă. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, în Asia Mică, în Grecia de azi și chiar pe insulele Creta și Cipru, ca într-un final să ajungă întemnițat la Roma.

Pavel devine unul din cei mai aprigi apărători ai legii mozaice. S-a alăturat cu multa râvnă celor care începuseră să-i persecute pe creștini. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecați, Hristos i se arăta, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenția că cei persecutați nu sunt doar creștinii, ci El însuși.

Cei doi sfinți nu au fost tocmai contemporani. Sfântul Petru a fost chemat la apostolie după fratele său Andrei, însă este primul în listele Noului Testament, în vreme ce Sfântul Apostol Pavel a fost cel din urmă chemat la îndeplinirea acestei slujbe dumnezeiești.

Sfântul Petru a fost nedespărțit de Hristos în tot timpul activității Sale pământești, pe când Sfântul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos în vremea propovăduirii Sale.

În R. Moldova, peste 24 de mii de moldoveni poartă numele Petru, iar 14 mii – Piotr. De asemenea, 100 sunt Petre sau Petrea în acte, iar 18 – Petrică. Oficial, 49 de cetățeni moldoveni sunt Pietro, 10 – Pierre, iar 6 – Pedro. Totodată, peste 20 de mii de moldoveni sunt Pavel, 287 – Paul, iar aproape 1800 de femei sunt Paula, iar 824 – Paulina.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.