Recolta de grâu este una bună în acest an, însă agricultorii se confruntă cu prețurile mici la vânzare. O spune ministrul Vladimir Bolea, potrivit căruia pentru a face față prețurilor mici la vânzarea roadei și prețurilor mari la fertilizanți, agricultorii trebuie să se asocieze. Vladimir Bolea spune că modelul camerelor agricole, promovat de minister, este soluția pentru problemele cu care se confruntă fermierii, notează IPN.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare spune că deși condițiile meteorologice nu au fost prielnice pentru buna dezvoltare a grâului, roada de grâu este una satisfăcătoare, în special, în nordul țării. Potrivit ministrului, cea mai mare provocare cu care se confruntă fermierii este prețul de vânzare a roadei raportat la investițiile făcute.
„Toamna a fost foarte secetoasă în prima parte a ei, atunci când se semăna grâul. De aceea, chiar dacă în primăvară, în toată Republica Moldova am avut un nivel de precipitații înalt, oricum plantele sunt subdezvoltate. Am fost la Căușeni, au 3-3,5 tone de grâu la hectar. La nordul Republicii Moldova e vorba de 3,7- 4 tone la hectar. Calitatea grâului este una bună, mult grâu este alimentar, ceea ce înseamnă că se va vinde la un preț mai mare. Per total, starea lucrurilor este una satisfăcătoare când vorbim de grupa cerealelor de toamnă. Dar agricultorii se confruntă în continuare cu prețurile mici. Cu greu vor face față problemelor în condițiile prețului de 2,75 lei. În Hâncești era un agricultor care spunea că vinde grâu cu 3,10 lei. Trebuie să continuăm politica începută de Ministerul Agriculturii acum doi ani, adica politica de asociere”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Potrivit ministrului Vladimir Bolea, asocierea producătorilor în camere agricole îi va ajuta să aibă acces la informații, subvenții și fonduri de preaderare. Potrivit ministrului, doar prin asocierea fermierilor agricultura din Republica Moldova va deveni una înalt tehnologizată și performantă.
„Soluția pentru disperarea agricultorilor este asocierea. E vorba de asociere pentru a achiziționa fertilizanți, pentru a reduce din prețul fertilizanților și asocierea pentru a vinde produsul final. Alte soluții magice nu există. Avem discuții cu agricultorii și marea majoritate conștientizează că asocierea e un lucru important pentru ei. Acum promovăm camerele agricole. Toată lumea înțelege că sărăcia pe care o avem astăzi în agricultură poate avea soluție doar prin asociere, având acces la informații, cunoștințe, pe care de unul singur nu le poți avea. Noi am preluat modelul din țările unde agricultura s-a dezvoltat la cel mai înalt nivel, dar au făcut-o în cadrul unei camere agricole. Când ești parte componentă a unei comunități profesionale, cum este camera agricolă, nivelul tău de reziliență este mult mai mare. Cu totul altfel treci peste aceste dificultăți”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Proiectul privind organizarea și funcționarea camerelor agricole a fost aprobat de Parlament în prima lectură. Potrivit documentului, camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitând schimbul de cunoștințe si experiențe între membri. Camerele agricole vor fi constituite în două nivele: zece camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională.