Cel puțin șase persoane au murit după ce un tren expres internațional s-a ciocnit de un autobuz pe o trecere la nivel din sudul Slovaciei. Accidentul s-a petrecut în apropierea orașului Nove Zamky, la aproximativ 80 km est de capitala Bratislava.
Locomotiva și mecanicul de tren aparțineau Căilor Ferate Cehe (ČD), în timp ce garnitura de tren și personalul însoțitor erau de la Companiei Feroviare Slovace.
Printre cei răniți s-au numărat atât șoferul autobuzului, cât și mecanicul. Cei doi au fost transportați la spital, primul fiind în stare critică. Se crede că toate victimele sunt persoane care se aflau în autobuzul Arriva, despre care oficialii au spus că a fost aruncat zeci de metri și este, practic, rupt în două.
Presa locală a publicat înregistrări video cu pasageri care își duceau bagajele alături de un tren parțial în flăcări, în timp ce un fumul dens urca pe cer.
„Mă tem că numărul persoanelor ucise în acest accident ar putea crește”, a declarat pentru AFP Petra Klimesova, purtătorul de cuvânt a serviciilor de salvare.
Aproximativ 200 de oameni se aflau în tren și nouă în autobuz în momentul coliziunii, au declarat oficialii la o conferință de presă.
Accidentul s-a produs la o trecere de cale ferată protejată cu bariere și semnalizare luminoasă. Potrivit presei slovace, mai mulți martori au relatat că sistemele de semnalizare de la trecerea la nivel cu calea ferată nu funcționau de două zile, din cauza furtunii care a afectat zona. Acest lucru nu a fost încă confirmat, însă unele persoane au declarat că bariera era ridicată când autobuzul a pornit.