Echipa națională a României a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024.
Meciul s-a desfășurat pe stadionul Allianz Arena din Munchen, cu o capacitate de 70.000 de locuri, toate ocupate.
Din informațiile trimișilor Digi Sport la EURO 2024, UEFA estimează că au fost în jur de 30.000 de suporteri ai României pe stadion.
Președintele român, Klaus Iohannis a transmis felicitări tricolorilor:
„Emoționantă victoria de astăzi a echipei noastre de fotbal în meciul de debut la EURO 2024. Felicitări tricolorilor pentru această realizare și mult succes în continuare! Hai, România!”, se arată în mesaj.