VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Polițistă de la Edineț, condamnată la 20 de ani de închisoare: Ce infracțiuni a comis

O polițistă de la Edineț a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și trafic de copii.

Potrivit învinuirii înaintate, femeia în vârstă de 41 de ani a comis infracțiunile în perioada 2018-2021.

În calitate de șef de post al unui sector de poliție, folosindu-se de puterea și poziția sa, a recrutat și exploatat prin muncă mai multe persoane, inclusiv minori și persoane în vârstă, prin constrângere psihică, înșelăciune și abuz de autoritate”, precizează procurorii.

Mai exact, în perioada lunii iulie 2019, a recrutat un bărbat de 36 de ani căruia i-a ridicat actele pe automobil și l-a amenințat precum că ar putea să-i pornească o cauză penală pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Astfel, a obținut acordul viciat al bărbatului, să muncească timp de o zi la un teren agricol, aproximativ de la orele 11:00 până la orele 19:00, fără hrană şi apă, nefiind remunerat pentru munca efectuată.

Aceeași inculpată, amenințând un alt bărbat, anterior condamnat, că i-ar putea crea probleme în viitor, în perioada 2019-2021, l-a determinat la servicii forțate la o fermă improvizată, care presupuneau hrănirea şi îngrijirea animalelor, precum şi curățarea grajdurilor, fără a fi remunerat pentru lucrul efectuat. Femeia a aplicat violenţa asupra bărbatului, lovindu-l cu mâinile în regiunea capului, din motiv că nu ar îndeplinit munca corespunzător, în paralel, fiind amenințat, precum că dacă se va adresa undeva cu referire la faptele petrecute, atunci va face pușcărie. 

Tot ea, aproximativ în perioada anului 2019-2021, a recrutat doi minori, și îi antrena, periodic, la diferite munci pe lângă gospodărie, fără a fi remunerați, conform promisiunilor făcute. 

Aproximativ în perioada lunii octombrie 2019, a recrutat o femeie de 72 de ani, și o femeie de 65 de ani, pe care le-a determinat să lucreze timp de câteva zile la curățarea nucilor, acestea nefiind remunerate. 

În aceeași perioadă, a recrutat un bărbat de 35 de ani pe care l-a determinat să lucreze timp de o lună la îngrijirea animalelor, curățarea grajdurilor, fără a fi remunerat.

În ședința de judecată, inculpata vina în comiterea infracțiunilor nu a recunoscut-o, militând pentru nevinovăția sa.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.