Uniunea Europeană oferă două milioane de euro pentru a consolida capacitățile forțelor de ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova, astfel încât instituțiile să ofere servicii la cel mai înalt nivel de profesionalism, în conformitate cu practicile Uniunii Europene.
Proiectul va fi implementat pe parcursul a trei ani și are scopul de a consolida responsabilitatea, transparența și profesionalismul forțelor de ordine publică. Acesta va îmbunătăți capacitățile tehnice și de management pentru furnizarea unor servicii de ordine publică de calitate și va susține digitalizarea proceselor cheie pentru gestionarea resurselor.
„Acest proiect nu este doar o simplă inițiativă – este o manifestare a angajamentului nostru ferm față de reformele structurale, transparență și profesionalism. Prin parteneriatul strategic cu Uniunea Europeană și sprijinul oferit de către Arma dei Carabinieri și experții italieni, ne propunem să consolidăm capacitățile tehnice, să modernizăm infrastructura digitală și să îmbunătățim eficiența serviciilor noastre pentru cetățeni„, susține ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
„Prin noul nostru proiect, ne propunem să consolidăm capacitățile instituționale și operaționale ale forțelor de aplicare a legii din Republica Moldova în domeniul securității și ordinii publice, acordând o atenție deosebită forțelor de carabinieri din Moldova, promovând în același timp drepturile omului”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Potrivit Ambasadorului Republicii Italia în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, proiectul urmărește să contribuie în continuare la dezvoltarea capacităților IGC de consolidare a statului de drept și de protecție a drepturilor omului.
„Este un lucru important pentru Republica Moldova, care la momentul actual se confruntă cu o serie de amenințări, atât pe plan intern, cât și extern”, a adăugat oficialul.
Proiectul EU4Public Order, finanțat de Uniunea Europeană, va fi implementat de către Arma dei Carabinieri. Proiectul, cu bugetul total de 2 milioane euro, va începe în iulie 2024, cu durata de trei ani.