VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statele Unite vin cu o nouă asistență de 50 de milioane de dolari pentru reforma justiției, combaterea dezinformării și dezvoltarea economiei

Statele Unite vor sprijini reformele din R. Moldova nu doar prin experiență, dar și financiar. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, anunță că, în curând, Moldova va primi 50 de milioane de dolari pentru consolidarea instituțiilor statului, inclusiv pentru combaterea ingerințelor Rusiei și a dezinformării.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă susținută cu Maia Sandu la Președinție.

„Ceea ce este foarte puternic aici este acest angajament pentru democrație și asta în fața unei campanii de intimidare și ingerință rusească, răspândirea dezinformării, fabricarea de proteste antiguvernamentale. SUA și partenerii folosesc sancțiuni împotriva celor care vor să destabilizeze. Din februarie 2022, 774 de milioane de dolari pentru a consolida instituțiile și de a contracara acțiunile de destabilizare din partea Rusiei. Vrem să ajutăm Moldova în contracararea atacurilor cibernetice și susținerea mediului privat. Vrem să vă sprijinim să curățați sistemul judiciar. Vom lucra împreună cu Congresul ca să vă oferim suplimentar 50 de milioane de dolari pentru a avansa în aceste eforturi, de a rezista ingerințelor rusești, de a organiza alegeri libere, de a continua parcursul spre UE și de a crea mai multe oportunități în economie. Dorim să conlucrăm pentru a asigura independența energetică”, a declarat Antony Blinken.

La rândul ei, Maia Sandu a venit cu aprecieri pentru susținerea SUA și a partenerilor europeni.

„Ați fost printre primii înalți oficiali care ne-ați vizitat în acele momente dificile. În toată această perioadă grea am reușit să menținem pacea și stabilitatea în pofida tentativelor de destabilizare de către cei care ne vor răul. Am reușit, deoarece nu suntem singuri, datorită sprijinului pe care îl primim de la lumea liberă. Datorită SUA am reușit să oferim condiții demne refugiaților. Am reușit să menținem pacea acasă, însă cetățenii continuă se fie afectați de acest război și economia la fel. Cu ajutorul partenerilor vom merge înainte. Ne-am suflecat mânecile, ne-am consolidat independența energetică. Azi cumpărăm gaze din mai multe surse, inclusiv din SUA. Ceea ce ține de justiție și corupție, este o luptă dificilă, dar suntem hotărâți să o ducem până la capăt. Țara dvs. contribuie la stabilitate și la securitatea R. Moldova. Ne sprijiniți în visul nostru, ca Moldova să devină un pământ al bunăstării”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, Antony Blinken a anunțat că SUA vor acorda și 85 de milioane de dolari pentru sectorul energetic, în special pentru consolidarea rețelelor electrice din R. Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.