VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Supărările președintelui sârb. Aleksandar Vucici către Occident: Nu vom adera niciodată la NATO, în condițiile în care menajați Kosovo

Preşedintele sârb Aleksandar Vucici a afirmat, în timpul unei ceremonii de stat de comemorare a victimelor agresiunii NATO asupra Serbiei în 1999, că regiunea Kosovo, recunoscută parțial la nivel internațional, a fost admisă ca membru asociat în Adunarea parlamentară a Alianţei Nord-Atlantice şi că acesta este un alt motiv pentru care Belgradul nu va adera niciodată la blocul militar condus de SUA.

„Mulţumim – acum ştim că noi nu vom adera niciodată la NATO şi că ne vom apăra şi proteja neutralitatea noastră militară. Iar când îi veţi admite (pe cei din Kosovo, n.r.) în Consiliul Europei, noi vom avea şi pentru asta un răspuns”, a declarat Aleksandar Vucici.

„S-a zis cu minciunile voastre, sancţiuni împotriva Priștinei şi toate celelalte. Lor le-aţi dat totul şi în schimb aţi pedepsit Serbia pe măsură”, a mai adăugat Vucici.

„Ei nu ne pot lua dreptul de a trăi pentru ţara noastră şi de a iubi libertatea mai presus de orice”, a adăugat liderul sârb. El a subliniat și că Serbia nu va accepta niciodată ca provincia Kosovo-Metohia să fie separată de ea. Serbia va lupta cu orice are la dispoziţie pentru a-şi păstra teritoriul şi va şti cum să se protejeze şi să se apere, a mai afirmat Vucici. De la izbucnirea războiului din Ucraina, președintele sârb a avut o serie de poziții apropiate de Moscova și este văzut ca unul dintre apropiații de pe continentul european ai liderului rus Vladimir Putin, alături de premierul ungar Viktor Orban și de premierul slovac Robert Fico.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.